
Semnificața Galungan
Galungan este una dintre cele mai importante și sacre sărbători din cultura balineză. Aceasta simbolizează victoria dharmei (binele) asupra adharmei (răul) și marchează momentul în care spiritele strămoșilor coboară pe pământ pentru a fi onorate de către descendenții lor. Se sărbătorește o dată la 210 zile, conform calendarului balinez, și durează 10 zile, culminând cu Kuningan, care marchează întoarcerea spiritelor în lumea lor.
Galungan celebrează momentul în care forțele binelui au triumfat asupra forțelor întunecate, iar oamenii își reafirmă credința în moralitate și în energiile pozitive. Se consideră că spiritele strămoșilor vizitează locuințele rudelor, iar membrii familiei le onorează cu ofrande, rugăciuni și ceremonii în temple.

Pregătiri pentru Gulingan
O parte esențială a sărbătorii Galungan este pregătirea și ridicarea penjor-urilor, niște stâlpi înalți din bambus, împodobiți cu frunze de palmier, și alte decorațiunii. Acești stâlpi sunt așezați în fața caselor și reprezintă recunoștința pentru prosperitate, simbolizând și Muntele Agung, muntele sacru al balinezilor.
În timpul Galungan, balinezii se îmbracă în costume tradiționale și vizitează templele pentru a aduce ofrande, a se ruga și a cere binecuvântare. Fiecare familie pregătește mese festive, care includ și preparate tradiționale, cum ar fi lawar, un amestec de legume și carne și sate, frigarui din carne tocată.

Cele 10 zile de Galungan
Perioada Galungan durează 10 zile, iar în aceste zile, familiile continuă să aducă ofrande în temple și să mențină legătura cu spiritele strămoșilor. Ultima zi, Kuningan, marchează momentul în care spiritele părăsesc lumea noastră și se întorc în lumea spirituală. În această zi, oamenii își arată recunoștința și respectul față de spiritele strămoșilor lor, asigurându-se că au fost cinstite în mod corespunzător.
Galungan este o sărbătoare de reflecție spirituală și de recunoștință, dar și un moment de reîntâlnire cu familia și tradițiile balineze, în care forțele binelui și armoniei sunt celebrate.

Penjor, semnul că balinezii sărbătoresc Galungan
Penjorul, având forma sacrală a Naga Basuki sau Dragonul Basuki, este unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale sărbătorii Galungan în Bali. Această prăjină elegantă, realizată din bambus, marchează momentul în care hindușii balinezi își celebrează victoria binelui asupra răului.
Penjorul este împodobit cu grijă, fiecare detaliu având o semnificație profundă. Învelit în materiale textile, cel mai adesea albe, el este decorat cu elemente tradiționale precum gebagan, kolong-kolong și spice de orez numite padi, simboluri ale abundenței și fertilității. În vârful prăjinii de bambus se adaugă sampian, un ornament delicat care încununează ansamblul, alături de simbolul sacru Omkara, ce poartă în sine binecuvântarea divinității.
Odată ornamentat, Penjorul este amplasat cu mândrie în fața fiecărei case balineze, transformând străzile insulei într-un spectacol de culoare și sacralitate. Penjoarele nu sunt un decor — sunt un semn clar că sufletul comunității balineze este în pregătire pentru această sărbătoare divină.
În piețele aglomerate, localnicii se adună pentru a achiziționa ornamentele necesare, fiecare pas făcând parte dintr-un ritual sacru. Cei din afară, care au norocul să fie pe insula Bali în această perioadă, simt energia vibrantă care umple aerul, o binecuvântare subtilă, dar profundă, ce învăluie insula în timpul acestei sărbători magnifice.
Galungan este o celebrare pentru toată lumea, un moment de comuniune pentru toți cei prezenți, oferind o privire adâncă în spiritualitatea insulei, numită cu dragoste și respect „insula zeilor”. Atmosfera care plutește de-a lungul templelor, ceremoniile sacre și adunările comunității sunt un testament viu al conexiunii profunde pe care balinezii o au cu divinitatea și cu pământul lor sfânt.

Călător prin Bali în timpul Galungan
Am avut privilegiul și onoarea de a mă apropia de câțiva localnici din Bali, o experiență care m-a îmbogățit enorm. Interacțiunea cu ei mi-a deschis uși către viața lor de zi cu zi și mi-a oferit o privire rară asupra unei culturi fascinante. Așa cum am menționat și în alte articole, cultura balineză este extrem de dificil de pătruns, în parte din cauza complexității hinduismului balinez – o uniune subtilă între hinduismul indian și tradițiile străvechi balineze.
Este greu de înțeles pe deplin, pentru că la fiecare pas, fiecare gest, fiecare ceremonie ascunde o semnificație profundă. Trebuie să fii acolo, să privești, să asculți și să ai pe cineva care să-ți explice subtilitățile fiecărui ritual. A fi prezent în Bali în timpul Galungan a fost o onoare de neprețuit. M-am plimbat prin piețe alături de localnici, în timp ce aceștia se pregăteau pentru sărbătoare – cumpărând ofrande, pregătind mâncăruri speciale și montând penjorul în fața fiecărei case.

Frumusețea unei sărbători sacre
Întregul spectacol a fost copleșitor: culori vibrante, emoții vii, energie pură. Simți cum insula întreagă pulsează cu rugăciune, cum sufletul acestei lumi vechi se revarsă peste tine. Fiecare persoană era îmbrăcată în haine de sărbătoare, iar în fiecare sat se desfășura o ceremonie la care participa întrega comunitate. Este o frumusețe pe care cuvintele nu o pot exprima pe deplin. Emoția pe care o trăiești fiind parte din ceva atât de măreț este indescriptibilă.
Deși nu mă consider o persoană religioasă, această experiență m-a făcut să mă gândesc la un interviu pe care l-am ascultat recent despre călugării de la Muntele Athos, despre care se spune că susțin lumea prin rugăciunile lor. La fel cred și despre Bali – acest loc în care hindușii, prin ritualurile și rugăciunile lor, par să mențină echilibrul lumii. Galungan este una dintre cele mai sacre sărbători pentru ei, iar a fi aici în acest moment m-a făcut să simt o legătură profundă cu ceva mult mai mare decât mine. Pentru a descoperi mai multe despre Bali, evenimentele curente, produsele noastre și despre ce se întâmplă aici, vă invităm să ne urmăriți pe Instagram. Acolo găsiți storiuri zilnice despre viața pe insulă și tot ce e nou!


Esenta unui loc este surprinsa magic in cuvinte bine alese!
Îți mulțumesc pentru apreciere!
Acest articol despre Galungan în Bali m-a impresionat profund. Frumusețea tradițiilor balineze și ritualurile lor reflectă o legătură strânsă cu spiritualitatea și natura. Observația că hindușii, prin rugăciunile și ceremonii, mențin echilibrul lumii este fascinantă și rezonează cu credințele noastre. Galungan nu este doar o sărbătoare; este o celebrare a vieții, a comunității și a legăturii cu strămoșii. Este admirabil cum aceste tradiții păstrează vie esența culturii lorEste o amintire frumoasă că, în spatele acestor tradiții, se află o conexiune profundă între oameni și divinitate. Aș dori să aflu mai multe despre cum se desfășoară aceste ceremonii și impactul lor asupra comunității.
Lokah Samastah Sukhino Bhavantu
Mă bucur tare mult că ți-a plăcut
Geanta Classy Ratan este perfectă pentru ieșirile elegante Materialul este de calitate🥰
Bali pare a fi,într-adevăr,o destinație de vis,iar fotografiile tale capturează spiritul insulei.
Îți mulțumim,Anamaria!Ne bucurăm, că am reușit să captăm în cuvinte spiritul insulei.
Locuri de vis si continut pe masura!Multumim pentru informatii si pentru produse shoapta
Îți mlțumim și noi că ești alături de noi